Are FCSB șanse să câștige la TAS? „Reacțiile unor oameni din fotbal ne fac să credem asta! Va fi un mic cutremur!” | EXCLUSIV

Are FCSB șanse să câștige la TAS?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Audierile de la TAS în cazul campioanei din România au început în această dimineață, de la ora 08:30. Un răspuns final va fi oferit în cursul zilei de astăzi sau cel mai târziu mâine, deoarece vineri UEFA are programată tragerea la sorți pentru tururile preliminare ale UEFA Champions League.

Helmuth Duckadam, președintele de imagine al celor de la FCSB, crede în victoria echipei pe care o reprezintă și anunță un adevărat ‘cutremur’ în România în eventualitatea în care TAS va da dreptate roș-albaștrilor: dacă echipa lui Becali va câștiga titlul la TAS, atunci cei care au făcut regulamentele interne de la noi trebuie să părăsească pozițiile pe care le dețin.

„Noi suntem într-o așteptare normală. Nu suntem nici optimiști, nici pesimiști. Pentru noi ar fi un mare avantaj să câștigăm la TAS pentru că și adversarii vor fi alții și vom avea un parcurs mai ușor către grupele UEFA Champions League. Reacțiile unor oameni din fotbal ne fac să credem că aveam șanse să câștigăm. Nu mi se pare nimic anormal sau imoral atunci când îți cauți dreptatea. Un mic cutremur va fi! Practic FRF și Liga răspund de aceste regulamente. Sunt convins că vor fi ceva probleme. Cine a greșit, cu siguranță va trebui să plece”, a declarat Helmuth Duckadam la ProSport LIVE.

 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×